Modele de viata

De ce este important sa stim ca femeile exista?

Inchideti ochii si incercati sa va amintiti cateva personalitati de exceptie feminine, despre care vi s-a vorbit in scoala… Si mai apoi, incercati sa va amintiti cateva personalitati masculine. Veti constata probabil ca, atunci cand ati incercat sa vizualizati portrete feminine, efortul a fost unul considerabil mai mare decat acela cand ati incercat sa vizualizati portrete masculine. Sa fi fost oare, istoria scrisa doar de barbati?

Acesta este un mic exercitiu care ne poate ajuta sa testam, noi insine, mecanismul reductionist care le-a fost aplicat, timp de secole, femeilor. Daca incercam sa vizualizam personalitati feminine din cultura romana, s-ar putea sa ne fie chiar mai greu si nu pentru ca femeile nu ar fi existat de-a lungul istoriei, ci pentru ca ele au fost si sunt inca, invizibile… Ma intreb deseori “oare  in ce fel de lume am fi trait astazi, daca in cultura noastra, dar si in cea universala, modelul unor femei exceptionale ne-ar fi urmarit de asemenea,  pe parcursul devenirii noastre”.

 Am putea spune ca invizibilitatea la care au fost condamnate femeile, ar putea fi pusa sub umbrela unuia dintre cele mai folosite cuvinte astazi, si anume…  “discriminarea”. De la acest aspect care descrie o stare de fapt universala, si anume invizibilitatea culturala, putem lesne sa observam cum ca, intr-un joc de domino, discriminarea se propaga pana la cele mai intime niveluri ale interactiunii dintre noi, oamenii. Barbati si femei.

Stiu ca este un cuvant totusi dur, pe care, tocmai de aceea, veti avea tendinta de a-l respinge cu repeziciune. Din pacate, ascunde intr-adevar foarte multa suferinta. Si ne este atat de greu sa recunoastem discriminarea, fiindca opiniile generale ne domina, fiindca ceea ce este universal devine norma, eliminand cu brutalitate si ignoranta, diferentele dintre oameni  si… impartindu-le in “bune” si “rele”.

 In acelasi mod, femininul si masculinul au fost incadrate cultural, in cele doua categorii, iar intrebarea pe care ne-o punem, din momentul  cand miscarea feminista a inceput sa isi faca simtita prezenta, a fost  si este fireasca: “de ce aceasta segregare?”  De ce neaparat “bine” in ceea ce priveste masculinul, in timp ce femeiescului i-au fost atribuite mai curand valente malefice (cu exceptia functiei materne).

“Corect ar fi fost ca umanitatea sa celebreze ambele tipologii ale existentei omenesti”, imi spun adesea, iar in momentul cand scriu aceste fraze si ori de cate ori  pledez pentru subiectul vizibilitatii femeilor, ma gandesc si la mine insami, la faptul ca as vrea sa nu imi mai fie luata in deradere sensibilitatea, uneori lacrimile, modul de actiona si de a ma comporta… cu foarte multa “feminitate”. Faptul ca nu vreau sa imi fie anulate toate eforturile pe care le-am acumulat pana acum, pe parcursul formarii mele…  si asta pentru simplul motiv ca sunt femieie. Pentru ca nu vreau sa imi fie furat dreptul de a visa in continuare la ceea ce vreau sa devin,  fara a elimina rolul de mama, dar in acelasi timp, considerandu-l congruent cu alte idealuri… Pentru ca as vrea ca societatea sa aprecieze mai tare valente de natura feminina si sa le traduca in politici publice si facilitati pentru acestea, adaptandu-se le nevoile si modul de a fi al femeilor si la nevoile lor diferite…

 De la invizibilitatea femeilor  ca modele in spatiul public, in discursul cultural al manualelor, al mass-mediei, de aici cred ca incepe discriminarea, iar depistarea fenomenului  nu poate fi facuta  decat prin deconstructia relatiei de opozitie dintre  DOMINANT si ALTERITATE.

Aproape intotdeauna, in cultura universala, femininul si femeia au fost privite ca alteritate, sau ca deviatie de la ceea ce a fost considerat ca fiind “bun” , acel bine acceptat  universal. Masculinul inseamna, in aceasta paradigma reductionista:  forta, verticalitate, inteligenta, combativitate, capacitate de a solutiona probleme, stralucire, actiune. Iar feminul, vorbind despre acelasi mecanism al atribuirii de roluri, se refera la pasivitate, lipsa de curaj, emotivitate, pacat, lipsa de genialitate dar si… maternitate. 

Acesta este motivul pentru care, timp de mii de ani, femeilor li s-a refuzat manifestarea individualitatii lor, singurul rol important acceptat, fiind acela legat de functia naturala de mame, ingrijitoare. Ele si-au desfasurat activitatea in spatiul familiei, in spatiul privat al gospodariei, manifestandu-si atentia fata de ceilalti, acolo unde, tot in mod cultural, rolul de “cap al familiei”  il detine tot barbatul. Orice fel de manifestare publica le-a fost deci, atribuita barbatilor.  De asemenea, acestora le-a fost refuzat dreptul  de a se implica mai mult in cresterea copiilor lor, de a fi blanzi si de a-si exprima emotiile. Cu toate acestea, barbatii au facut istoria, jocurile politice si economice, datorita combativitatii inzestrate cu valoare pozitiva, ei conteaza in cultura, acaparand discursul general.

“A combate insa perfectabilitatea  sexului feminin si lipsa germenului unor calitati, cu mult superioare ale sexului forte, este enorm de anevoios”, scria in anul 1879, Maria Flechtenmacher, in perioade tulburi, la finalul Razboiului pentru Independenta. “De la un timp observ o miscare insemnata, o transformatiune considerabila in moravurile si tendintele femeilor noastre. Au inteles pretutindeni ca inactivitatea este o crima si ca participarea lor la viata sociala este perfectamente folositoare, indispensabila, imperioasa”, continua ea,  povestind despre implicarea femeilor romane, in acea perioada, in activitati de ajutorarare si ingrijire a ranitilor de razboi.

Maria Flechtenmacher si celelalte femei care s-au afirmat in acele momente raman insa necunoscute, iar argumentarea unor calitati specifice femeilor, ramane un drum in aceeasi masura anevoios. Astazi, femeile se implica in activitati pana nu demult atribuite barbatilor – in politica, afaceri, medicina… dar ele, prin modul cum mass-media si alte mijloace culturale reflecta realitatea, sunt la fel de umbrite intr-un discurs care le reduce la tacere. Vedem la TV femei dive si mame, dar nu vedem profesioniste.

De ce eforturile acestor femei raman inca ascunse constiintei noastre colective? De ce numele atator  femei extraordinare raman inca sterse, ca si cand ele nici nu ar fi existat ?

Este vorba despre un tipar de gandire pe care il perpetuam din generatie in generatie. Iar  modul asta de a interactiona unii cu altii, se traduce mai apoi, la nivel social, prin discriminare.  In viata femeilor acest cuvant are o foarte mare greutate, lasand la o parte orice fel de modalitate idealista de expune problema.

Caci lipsa de valorizare a femininului conduce catre discriminare pe piata muncii,  nereprezentarea nevoilor specifice ale femeilor in plan politic, discriminarea tradusa prin abuzuri de toate felurile, in spatiile publice cat si acasa; putem sa observam mai apoi lesne, orice forma de dominare,  sau exercitare a puterii ce se subintelege dintr-un “privilegiul masculin”. Mi se pare ca putem vorbi depre o distribuire sociala a suferintei si ca greutatile vietii de zi cu zi, la modul general vorbind,  au fost puse in mod sisific, pe umerii femeilor. Care, mai mult decat atat, nu exista  si nu sunt auzite in spatiul public al politicii si economiei.

Putem sa vizualizam toate aceestea, doar daca privim din punct de vedere global modul cum noi, ca femei si barbati, ne desfasuram activitatile si interactionam, daca ne amintim sub impactul caror valori am crescut.

 Inchideti ochii si inchipuiti-va micile gospodarii taranesti pe care le-am intalnit descrise in atatea opere ale  scriitorilor romani; femeia era intr-adevar un axis mundi al micului univers familial, defasurandu-si activitatatile undeva in umbra actiunii principale… inchideti ochii si amintiti-va cum ati crescut... E timpul ca eforturile si profesionalismul femeilor, calitatile lor,  sa fie apreciate si vizibile!

Doar privind astfel lucrurile, vom reusi sa reconstruim acel joc de domino, care este lumea noastra inconjuratoare, umanul din noi insine.